Balchik și Capul Kaliakra

O nouă ieșire cu grupul Bucurestiul Meu Drag. Am călătorit dis-de-dimineață, pe la ora 5:30, cu un autocar plin de prieteni.

Marius trebuia să vină cu un amic, Cristian Băluță, care, din păcate, a ratat această tură, pentru că nu s-a trezit la timp. După ore bune de taifas plăcut și glume, am ajuns cu bine în Balchik. Ne-am cazat în mini-apartamente care arătau chiar mișto, cu vedere la țărmul mării.

Coborâm apoi prin oraș, la vânătoare de fotografii și schimbat lei în leva. Lipăim câte o înghețată și pornim să explorăm orășelul. Am început cu zona dedicată plajei – în plin soare, marea turcoaz era calmă; pe dig, am zărit siluetele unor pescari care-și încercau norocul.

Ne îndreptăm apoi către cochetul castel al Reginei Maria și către grădinile superbe, pline de flori ce se răsfață în soarele de primăvară. E un veritabil labirint de verdeață, cu alei, mici cascade și poduri de piatră, pe care turiștii umblă necontenit, încântați să-i descopere miacolele.

Seara, dăm o mare petrecere, fiind și ziua lui Andrei Bârsan, fondatorul organizației Bucurestiul Meu Drag, pe care îl sărbătorim cum se cuvine: muzică, gustări, chef și voie bună! Urmează apoi a o tură foto de noapte, pentru cei care se mai sunt în stare. Marius era, ca de obicei, la datorie, echipat cu trepied și tot ce era nevoie pentru a capta superbe cadre de noapte din Balchik.

A doua zi, ne aventurăm iar prin oraș, conduși de un ghid local (și arhitect, pare-mi-se), care ne arată colțisoare exotice: căsuțe vechi, cu un aer boem, unde oale de lut, în care cresc muscate roșii, străjuiesc trepte de piatră ce urcă în spirală.

La final de tur, ajunși într-un punct înalt al Balchikului, ne bucurăm de o panoramă interesantă, cu căsuțe răsfirate pe dealuri, la poalele cărora talazurile mării se frământă necontenit sub cerul înnourat.

La întoarcerea în țară, pe o ploaie torențială, am vizitat Capul Kaliakra. Peisajul îți taie respirația: eoliene gigantice, câmpuri de flori și punți înguste pe care se merge anevoios, din cauza ploii. Versanții abrupți, acoperiți de vegetația deasă și bolțile de piatră creează impresia unui loc sălbatic, ce te înfioară, întrucâtva. Chiar a meritat această oprire!

În lateral, norii albi, imenși ca niște OZN-uri, păreau să curgă în mare. Soarele iriza o lumină ireală, printre norii sparți: așteptam dezlănțuirea furtunii. Din fericire, am ajuns înapoi la autocar, la timp, fiindcă, din cerul întunecat, a început să toarne.

A fost încă o excursie din care am rămas cu amintiri dragi.

Lasă un răspuns