Cazanele Dunării, Orșova

Primăvară crudă, aprilie solar. Am avut nesperata șansă de a merge la Cazanele Dunării, tărâm de legendă. Am călătorit cam 5 ore de la București la Orșova, cazându-ne la o pensiune excelentă din zonă. Au fost 3 zile fabuloase, în care am descoperit locuri ce ne-au umplut sufletul de bucurie.

Alba Mânăstire Mraconia, comoară ascunsă la poalele gigantului de cremene, își deschide porțile călătorilor neobosiți, ce aprind câte o lumânare și înalță rugăciunea lor către Cer. La plecare, nu putem să ne despărțim de acest sfânt lăcaș fără a lua cu noi frumoase icoane, pictate pe lemn de mâinile măicuțelor.

Nu departe, se înalță Chipul lui Decebal, sculptat în piatră: cuvintele sunt neputincioase pentru a reda sentimentul trăit la vederea Zeului, ce privește parcă în zare, călătorind tăcut prin veacuri de istorie…

Următoarea zi, închiriem o barcă și ne îndreptăm către Peștera Veterani și Ponicova. Peisajul este miraculos, desprins din file de poveste, ca în Lord of the Rings: echipați cu vestele de salvare, părem niște hobbiti ce înaintează lent prin nemărginita oglindă, cu reflexii de un verde-tulburător.

Intrarea în peșteră se face urcând mai întâi pe o scăriță improvizată, ce ne dă un sentiment de neliniște. Ajungem cu bine dincolo de ea și aruncăm o privire în interiorul întunecat, ce nu se destăinuie prea mult privirilor noastre curioase. Din adâncuri, se deslușesc ecourile pârâului ce curge în Dunăre… Revenim la barcă și pornim înapoi, departându-ne lin de misteriosul sanctuar al lui Zamolxis.

La Dubova, natura e un vis de primăvară: cireși înfloriți, cu petale dalbe, diafane în lumina cețoasă a soarelui. Dealuri înverzite, garduri de lemn ce urcă în zig-zag, căpițe de fân auriu și văcuțe ce pasc liniștite, în paza unor mioritici lățoși și mari cât urșii.

Am hoinărit prin zonă și în cea de-a treia zi, cățărându-ne pe versanții împăduriți, mergând de-a lungul izvoarelor pure de munte și făcând foto minunățiilor ce ne ieșeau în cale.

Norii înaripați se plimbau pe cerul albastru, iar cețuri albe se ridicau pe culmi; în adânc, apa arunca sclipiri argintate.

Dincolo de drumul ce șerpuiește, se zăresc versanții de cremene și Dunărea, asemenea unui dragon ce-și urmează neabătut drumul tainic, de dincolo de vremuri…  La răstimpuri, șlepuri încărcate cu cărbuni sau vase de croazieră înțesate de turiști brăzdează valurile, rătăcite parcă în imensitatea și liniștea acestui tărâm încărcat de sacralitate.

Lasă un răspuns