Maraton de o zi: București-Curtea de Argeș-Transfăgărășan-Bâlea Lac-București

Pe Mihai îl știam de ceva vreme. Nu, nu Mihai Trandafir care m-a însoțit până la Sighișoara anul trecut, alt Mihai, dar tot o cunoștință de pe net, căruia îi plăceau mult fotografiile mele HDR. Evident, nu multă lume știa ce e aia HDR (High Dynamic Range).

Tocmai ce îmi serbasem onomastica și voiam să merg pe Transfăgărășan. Nu mai fusesem niciodată, dar eram sigur că voi prinde niște ipostaze senzaționale, acum că știam câte ceva despre arta fotografică. Mihai era fascinat de pozele HDR pe care le făceam și, pur și simplu, nu îi venea să creadă că sunt reale (în teorie, erau, dar HDR-ul dramatizează peisajul de 3 ori).

Nici nu a trebuit să zic de 2 ori, că Mihai a fost imediat de acord să megem în weekendul care urma să vină pe traseul Curtea de Argeș-Transfăgărășan-Balea Lac-București, într-o singură zi! Nu e imposibil și nici greu. Așa că am plecat dis-de-dimineață, pe la ora 7, din Pantelimon (Mihai stătea în Sălăjan).

Plinul la Dacia lui Logan era făcut, așa că prima noastră oprire a fost la Curtea de Argeș, unde întâi am făcut o tură foto de senzație și pe urmă ne-am delectat cu o shaorma locală. Îmi aduc aminte și acum ce față a făcut Mihai când am desfăcut rucsacul foto și era plin de echipament. ”Tot rucsacul ăla e pentru foto?!!”-a exclamat el.

 

Nu am stat mai mult de o oră la Curtea de Argeș. Ne-am continuat drumul pe Transfăgărășan, spre Barajul Vidraru, ce este situat în județul Argeș, pe râul Argeș. Fiind weekend, erau destule mașini care mergeau acolo. Am uitat să vă spun că era o zi de duminică, deci, întoarcerea a fost foarte greoaie, cu multă aglomerație de mașini pe Valea Oltului.

Ajunși pe baraj, peisajul era absolut de vis. Știu că nu era răsărit și nici apus, așa cum ar trebui să fie în mod teoretic când vrei să captezi peisaje extraordinare, dar asta ar fi însemnat să plecăm pe noapte din București, pe la ora 3. Aveam la mine, mai nou, și un obiectiv tele, Nikon 55-200mm. Va las să vă delectați cu câteva fotografii!

 

La baraj mi-a plăcut și Statuia lui Prometeu (Monumentul Electricității). Cred că am o poză pe undeva prin arhivă, dar nu mi-a ieșit pentru că erau multe cabluri electrice și alte obstacole în jur. Era deja foarte multă lume, fiind trecut de ora prânzului.

Noi am reușit să parcăm mașină undeva, lângă o cascadă, așa că a trebuit să coborâm la baraj pentru poze, după care am urcat iar, ca să ne continuăm drumul spre Bâlea Lac, dar nu fără câteva mici popasuri pentru a capta câteva peisaje de vis, impresionante.

 

 

Am ajuns la Bâlea Lac! Cred că era deja aproape de ora 16, pentru că începeau să se adune nori. Cine a fost pe munte știe că vremea acolo este foarte schimbătoare după ora prânzului și e bine să nu te prindă vreo furtună. Nu ne-a prins, am avut mare noroc, dar pozele pe care le vedeți mai jos nu le-aș mai fi putut face peste aproximativ 10 minute. Norul acela imens care venea peste lac a acoperit dintr-odată tot și nu s-a mai văzut nimic.

Ne-am urcat repejor în mașină și pe aici ți-e drumul. Cum vă spuneam mai sus, am stat ceva ore bune în coadă de mașini care se crease pe Valea Oltului. Dar, într-un final, s-a dat drumul și Mihai a mers pe autostradă, până aproape de București, cu peste 100 la ora. Fiind adeptul aventurilor extreme, normal că mi-a plăcut și drumul de întoarcere pe noapte. La ora 23:30 am ajuns acasă. O zi reușită!

Lasă un răspuns