Delta Dunării, Sf. Gheorghe: oamenii nisipurilor

Septembrie 2009. Primul meu an cu grupul foto condus de Andrei Bârsan, liderul Asociației Bucureștiul meu drag – un tip de gașcă. Prima dată când mergeam în Deltă și abia așteptam să îi descopăr mirajul. Am ajuns în Tulcea, după două ore de drum cu mașina unor prieteni din grup. Andrei s-a ocupat de întreaga organizare, ca de obicei, asa că totul a decurs perfect. Am luat bilete pe un vapor străvechi – avantajul a fost că puteam fotografia orice, la viteza de melc pe care o avea. Am admirat satele pescărești, exotice, ivite pe sub sălciile ascunse, de pe malurile verzi. Dunărea era tulbure, verde-nisipie, tăcută și misterioasă…

 

După-amiază, pe la 3, am pășit pe nisipul din Sfântu-Gheorghe. Ne-am cazat în camping, unii la cort, alții la căsuțe cu acoperiș de stuf, în zona complexului Delfin. Era mișto că puteai servi masa chiar în incinta complexului, dar Andrei a avut inspirația să nu ne limităm doar la grătare, așa că, zilnic, ne delectam cu produse pe bază de pește, servind masa la un localnic. În casa omului, cred că am testat cele mai delicioase feluri gătite de soția lui: borș de peste, salată de icre, pește prăjit, chifteluțe … eheei! Ce vremuri!

Frumoase au fost turele cu lotca: gazda vâslea, iar noi, vreo 4-5 în barcă, făceam foto minunățiilor Deltei: egrete grațioase, nuferi albi și puiuți cafenii de lebădă, sperioși, năvoade întinse de pescari, lotci plutitoare, odihnite la umbră sălciilor, podețe de lemn colbuite și arse de soare… Am ajuns și la rezervația de pe Insula Sacalin. Am făcut câteva poze, dar numai cine venise echipat cu tunuri foto a reușit să prindă în depărtare coloniile de pelicani…

La plecare, barca se împotmolise în vegetația densă ce ne prinsese în mrejele ei. Vâslașul nostru, un lipovean ars de soare, s-a dat jos și, în picioarele goale, cu pantalonii sumetecați, a împins barca până am luat-o iar din loc… La răstimpuri, omul pescuia pentru noi, cu mâna goală, nuci de mare, un fel de castane comestibile, ce-și ascundeau miezul dulce în cămăși verzi acoperite de țepi moi.

Bărcile cu motor, zgomotoase și în plină viteză, aruncau stropi răcoritori pe obiectivele noastre, ațintite către specii ciudate de păsări, ce își luau zborul într-o clipită, dispărând ca prin farmec printre copaci cu trunchiuri noduroase, crescute din apa verzui-tulbure…

La malul mării, pe plaja din Sf. Gheorghe, apusurile și răsăriturile sunt tablouri desăvârșite: nori pufoși, plutitori, talazuri albastre și pescăruși albi, scoici sidefii, pe jumătate ascunse în nisipul umed, lotci negre mânate de oamenii nisipurilor, ce brăzdează diagonal valurile, în călătoria lor către discul roșu al soarelui… Cu puțin noroc, poți admira și cete de cai liberi, ce pasc liniștiți printre ierburile înalte. Uneori, fug speriați de bâzâitul aeroplanelor cu turiști dornici să experimenteze senzații tari, zburând deasupra valurilor înspumate…

Satul se odihnește, cu case de lemn adormite, cu pereți și ferestre văruite în alb, verde și albastru, cu garduri mici, printre care se înalță flori viu-colorate sau struguri negri, ademenitori, ascunși prin vița-de-vie… Dar aceste sate par că se scufundă în clepsidra Timpului, în nisipul care-ți intră în piele și în haine…

Deltă Dunării este un tărâm sălbatic, plin de mistere, merită ocrotit… și vizitat măcar o dată în viață. Nu veți fi dezamăgiti, vă veți reîntoarce de fiecare dată, fascinați de peisajele ireale, de capăt de lume, de punțile de liniște și  lumină ce rămân în fiecare colțișor al sufletului…

Lasă un răspuns