Drumeție de o zi la Babele, Sfinx și Cascada Urlătoarea, în Bușteni

A venit timpul pentru o nouă aventură. Unde să mă duc ca să captez o serie nouă de peisaje superbe? Păi unde, decât în Bușteni? Acolo ai tot ce vrei, Biserica Domnească, Babele, Sfinxul, Cascada Urlătoarea, etc. Nu mai zic de micile cascade pe care le găsești în drum până acolo, plus o gramadă de alte peisaje superbe. Cameră foto bună să ai și ochi pentru a capta cele mai frumoase fotografii.

Era o zi superbă de vară, cum să stau în casă cu noul meu Nikon D40 și obiectiv din kit 18-55mm? Nici vorba, mai ales că tocmai prinsesem gustul călătoriilor și al fotografiei.

Să îți fie expuse fotografii la o expoziție (nu am să mi-o iert niciodată pentru nu am fost prezent acolo) și să câștigi premii cu ele imediat ce îți cade o cameră foto în mână este clar un semn, o chemare. O scurtă călătorie de o zi în Bușteni cu un DSLR este tot ce îți trebuie ca să faci niște fotografii de vis.

Evident, se știe, nicio ieșire nu este identică, deci, ce vedeți voi mai jos nu o să arate la fel în altă zi. Plus, nu e nevoie de cazare, dar trebuie să iei trenul dis-de-dimineață, în jurul orei 7 sau 8, ca să ajungi la Bușteni pe la 9-10, numai bine pentru o lumina bună care să nu îți strice pozele.

Având în vedere că eu făceam HDR-uri, sincer, nici nu prea mă interesa dacă era lumina bună sau nu, eram mai mult atras de nori și de cerul albastru. Ajuns devreme în Bușteni, am luat la rând mici pârâuri care se scurgeau în apropierea telecabinei.

Înainte de a urca la Cascada Urlătoarea, nu uita să dai o fugă și la Biserica Domnească, dar trebuie să urci muntele până ieși din pădure.

Continuând urcarea, pe partea dreaptă, vezi multe alte cascade mici. Nu ai cum să le ratezi, dar e nevoie să cobori acolo, aproape de ele, dacă vrei să faci capodopere. Mi-am continuat drumul spre Cascada Urlătoarea, fiind prima oară în viață mea când o vedeam.

Vreau să spun că am rămas cu niște amintiri extraordinare și am făcut foarte multe fotografii (da, am intrat chiar și cu picioarele în pârâul care se scurgea câțiva metri de cascada, pentru a prinde un unghi mai bun).

Fiind vară și foarte cald, espadrilele aveau să se usuce spre drumul înapoi. Știi cum e, la coborât parcă vezi cu alți ochi drumul urcat.

Revenind la telecabină, mi-am luat inima în dinți și am urcat la Babele și Sfinx. De ce „inima în dinți”? Pentru că nu cred că e cineva căruia să nu-i fie frică să stea agățat de un cablu, într-o cutie de metal, la atâția metri înălțime de la pământ.

Te ia, așa, un pic, un fior pe spate în timpul călătoriei până sus, dar peisajul este cu adevărat superb. Păcat că geamurile telecabinei nu prea te lasă să faci fotografii, dar nu-i nimic, ajuns sus, ai ce fotografia. Iată și câteva poze.

Lasă un răspuns