Excursie foto de o zi la Ruse

O nouă excursie cu prietenii de la Bucureștiul meu drag. Unde? La vecinii noștri bulgari, în Ruse. Am pornit, în zori, cu două autocare pline, din Parcul Izvor.

Prima oprire a fost la Ivanovo, rezervație arheologică de biserici rupestre. După ce am străbătut o pădure tânără, înverzită și racoroasă, înaintea ochilor noștri s-a ivit un munte de cremene, în mijlocul căruia se înălță o biserică albă. Era Mănăstirea de călugări Sfântul Dimitri Basarbovski.

Am trecut pe sub un portal de lemn și am urcat niște trepte șerpuitoare de piatră. Ajunși în vârf, am descoperit un lăcaș de rugăciune, tăinuit în pântecele muntelui: ochiuri de ferestre săpate în piatră, picturi murale, icoane pictate și lumini răsfirate printre gânduri omenești îndreptate către cer…

În șoaptă, un ghid ne da explicații – e îmbrăcat în port tradițional, pantaloni albi, cămașa cusută cu motive tradiționale. La coborâre, ne întâmpina oaza de verdeață și liniște, cu băncuțe de lemn și mușcate roșii, în oale de lut. Nu avem timp să ne dezmeticim, pentru că Andrei Bârsan, liderul grupului, ne zorește către următoarea destinație.

O sesiune foto specială: cocoțați pe vârfuri de cremene, am putut admira… vara însăși, așternută de un pictor pe șevalet: mii de arbuști verzi ce îmbrăcau munții, lanuri de grâu copt, cu spice de aur și albastre flori-de-nu-mă-uita…

În Ruse, am vizitat Panteonul Eroilor Naționali și Muzeul Regional de Istorie, unde am putut admira o colecție de obiecte de artă: vase de lut, ceramică, arme, piese de mobilier, bijuterii și tablouri vechi.

Am cutreierat apoi orășelul liniștit, apăsat de arșița verii, cu oameni ce stăteau pâlcuri, pâlcuri la taclale, pe la umbra copacilor sau în părculețe cu fântâni arteziene. Ca să ne mai răcorim, luăm o înghețată și, așezați pe bănci, ascultăm cântecul unui boem ce cântă la vioară, așteptând un bănuț sau o vorba bună din partea trecătorilor.

Am încheiat ziua, delectându-ne și cu un binemeritat prânz, la o terasă din zona veche a orașului. La plecare, fluierul trenului ce alerga pe sub podul din apropiere, ne-a dat de veste ca încă o aventură frumoasă, cu prieteni dragi, se apropia de final.

Lasă un răspuns