Fotografii de la BIAS 2014

Astăzi am fost la cea de-a șasea ediție a celui mai mare spectacol aviatic din România, BIAS (Bucharest International Air Show), ce s-a desfășurat pe Aeroportul Internațional București Aurel Vlaicu. Evenimentul trebuia să aibă loc sâmbătă, dar a fost reprogramat pentru azi, duminică, 22 iunie, din cauza vremii deloc prietenoase.

Ca mai în fiecare an, BIAS reușește să reunească un număr impresionant de aeronave, atât civile cât și militare, pentru a bucura privirile câtorva mii de vizitatori ce îi trec porțile. Evenimentul a fost organizat de către Compania Națională Aeroporturi București, Aeroclubul României, ROMAERO, ROMATSA și Clubul Sportiv AIBO.

Se pare că anul acesta BIAS s-a bucurat de prezenta a peste 100 aeronave, printre care putem enumera IAR 99 Şoim, IAR 316, IAR 330 PUMA, MIG 21 Lancer, IAK 52, Spartan C271, un elicopter militar Puma M, dar și un C 130 Hercules. De asemenea, la eveniment au fost prezenți peste 100 de piloți și parașutiști de elită ce au arătat mulțimii adunate că sunt adevărați maeștri ai cerului.

Abia ce îmi cumpărasem un Canon 40D de la amicul Cristian cu care am fost în Laponia acum 4 ani, dar nu aveam niciun obiectiv foto adecvat acestui tip de eveniment. De fapt, dacă țin bine mine, nici pe vremea când am avut Nikon nu eram pasionat de obiective tele. Trebuia totuși să iau unul, mai ales că și Ana își dorea de ceva vreme pt. aparatul ei Canon 400D.

Așa că am dat iama peste anunțurile foto de pe Internet și norocul a făcut să găsesc un exemplar aparent foarte bine întreținut și la un preț OK. L-am sunat imediat pe tip, care, din păcate, nu era disponibil să-l vândă (fiind duminică, era de înțeles). Dar era singura mea șansă să fac ceva poze la BIAS în acel an, așa că după ce i-am explicat că îl vreau special pentru evenimentul aviatic, a înțeles și a fost amabil să ne întâlnim pentru a-l achiziționa.

Într-o mare grabă, am fugit pe ușă cu aparatul foto în geanta să cumpăr obiectivul Canon 55-250mm. Știu, este un obiectiv de kit, dar nu dispuneam de prea mulți bani să investesc în ceva mai scump și profesional. Totul a decurs perfect și într-o și mai mare grabă m-am dus direct la eveniment, ce începuse de ceva vreme.

Nu mă așteptam să fac cine știe ce poze având în vedere echipamentul foto de care dispuneam, dar am fost surprins plăcut să ajung acasă după terminarea evenimentului cu un set de fotografii chiar interesante. Obiectivul Canon 55-250mm a fost mai rapid decât credeam și a reușit să surprindă momente de neuitat pe care vă invit să le vedeți mai jos. A fost o zi cu adevărat plină!

Lasă un răspuns