Londra, Big Ben și Meridianul Zero

Pentru următoarea mea destinație în afara României am ales Londra, un oraș de care m-am îndrăgostit la prima vedere și de care îmi este dor și în ziua de azi. Cel mai probabil că mă voi reîntoarce acolo, într-o zi cu soare, pentru a retrăi experiențele plăcute.

În aprilie, petrecusem o săptămână în Viena, ce avea să dea startul multor călătorii. Deci, pot spune că deja nu mai eram un începător în organizarea de excursii pe alte meleaguri și, după ce le-am povestit prietenilor cum a fost în Viena, unul din ei mi-a sugerat să vizitez Londra, unde mi-a promis că voi avea destule obiective turistice de fotografiat.

Urma să am o perioadă de concediu, de o săptămâna, în primele zile ale lui octombrie, așa că am decis să merg atunci, pentru că pe urmă vremea avea să se strice. Veneau ploile și aș fi fost tare dezamăgit să revin în țară fără fotografii frumoase. Am stat 5 zile în Londra, din care 3 au fost cu soare și restul a plouat, dar asta nu m-a oprit să străbat toate colțurile orașului în lung și în lat.

Cazarea era foarte scumpă în Londra, și, din păcate, nu am reușit să găsesc nimic ieftin în centru. După zile în șir de căutări, am decis să fac o rezervare la un hotel de 3 stele din districtul Croydon. La sosirea mea în Londra, avem să aflu că legătura dintre Croydon și London se face cu un tren pe care îl iei de la Waterloo Station; dar partea bună este că aceste trenuri vin foarte des.

Am plecat din București, de pe Otopeni, în dimineața zilei de 2 octombrie cu British Airways. Da, știu, în stil mare! Nu am nimic de comentat despre British Airways, cam scumpi, dar serviciile lor merită fiecare euro dat; nu mai zic de faptul că te simți în siguranță cu ei. Alternativa probabil că ar fi fost să zbor cu Tarom, ceea ce poate o să și fac data viitoare când mai merg în Londra.

O singură „pățanie” chiar înainte de a ateriza pe aeroportul din Heathrow, anume că acesta era plin, adică nu era loc și pentru noi să aterizăm. Pilotul, cu un umor fîn, ne-a spus că vom face câteva ture în aer până se eliberează să putem ateriza. Cred că vreo 20-30 de minute ne-am învârtit în cer, iar noi ne tot uitam curioși pe monitoarele acelea mici ce coboară de deasupra scaunelor să știm cât mai avem de așteptat.

Într-un final, am ajuns și pe Heathrow, unde era o agitație cum nu mai văzusem nicăieri. Dar nu era haos deloc și asta datorită faptului că totul era foarte bine organizat. Din ce aveam eu să aflu ulterior, Heathrow este un hub foarte important pentru plecările în America, motivul principal pentru care este atât de aglomerat mereu.

Ca de obicei, mi-am clătit nițel ochii pe la bazarurile din aeroport și am căutat hărți de metrou și de turist, pentru a putea vizita orașul mai ușor. Țin minte că mi se înfundaseră urechile foarte tare și abia am putut comunica cu tipa ce vindea abonamente/tichete de metrou. Mi-am cerut scuze că nu înțelegeam ce zice, pentru că eu abia auzeam și îmi vuia capul foarte tare.

Metroul m-a lăsat în centrul orașului, iar de acolo trebuia luat trenul spre districtul Croydon unde aveam făcută rezervarea la hotel. Din nou, m-am supraîncărcat cu haine și am luat geanta de voiaj, dar, de data asta, am strecurat și trepiedul foto cumpărat din Viena, asa că, vă puteți imagina cât de grea era.

Era o zi cu soare, și nori superbi, așa că scopul principal era să mă cazez cât mai repede pentru a mă putea întoarce în centrul Londrei și a explora orașul, ca să fotografiez cele mai frumoase locuri. Mi-a luat ceva timp să caut locația hotelului, deși era destul de simplu de găsit și aveam și hartă pe telefon. Am mai zis în blogurile anterioare că eu am o memorie vizuală foarte bună, deci dacă merg o singură dată printr-un loc țin minte toată viața pe unde să o iau ca să nu mă rătăcesc.

Totuși, nu am ezitat să apelez la o localnică, de origine indiană, care stătea în prispa casei și scutura un covor. A fost foarte amabilă să mă conducă până în aproprierea hotelului, timp în care mă întreba cu ce ocazie prin Londra. Eu, mândru, i-am spus că am venit să fotografiez, iar ea, foarte surprinsă, m-am întrebat pentru cine, ce revistă. A fost și mai mirată când i-am zis că pentru mine, că am un blog de călătorii.

Ajuns la hotel, m-am cazat și am fost condus până la cameră de un tip de culoare. Ulterior, aveam să aflu că zona Croydon era destul de populată de oameni de culoare, dar nu aveam nicio problemă cu asta atât timp cât nu se luau de mine. Eu sunt oricum un tip masiv, deci, cam greu să te iei de mine, dar pot spune că mi-a fost puțin teamă de locația respectivă și nu mă voi mai caza în acest district al Londrei, pe viitor.

Am lăsat bagajul la hotel și m-am întors imediat în centrul Londrei. Cum spuneam, trenurile vin foarte des, iar hotelul era situat la aproximativ 2 stații de autobuz de gară. Nu-i putem spune gară pentru că este un fel de stație de tren. Și de aici începe aventura; am început să hoinăresc pe străduțe, bucurându-mă de tot ce îmi ieșea în cale.

Începuse să îmi placă fotografia de stradă, așa că am o să vedeți destule poze de genul asta în acest articol. Mai vreau să specific faptul că în Londra se circulă pe sens opus față de România, și multe alte țări din Europa, așa că o să vă fie un pic mai greu în primele zile de plimbare pe străzile londoneze, atât pe jos, cât și cu mașina.

Am vrut să pun la cale un plan de a străbate fiecare pod de pe Tamisa (Thames), dar chiar sunt foarte multe (33 erau la momentul când am vizitat eu Londra). Având un timp limitat, nu mi-a ieșit, dar tot am reușit să fac fotografii pe câteva dintre cele mai populare și interesante din ele, așa că vă invit mai jos într-un mic tur al podurilor din Londra.

A venit timpul să vorbim nițel despre echipamentul foto cu care am fost în Londra. Pe lângă trepiedul foto, pe care nu l-am cărat după mine decât în singura tură foto de noapte planificată cu o zi înainte de a mă întoarce în țara, am luat cu mine obiectivul Nikon 85mm f/1.8 cu care fac de obicei fotografie de stradă.

Tokina 12-24mm pentru peisaje cât mai dramatice și noua achiziție, Sigma 24-70mm. Era și cazul să îmi completez trusa foto, pentru că aveam un mare gol lăsat de primele două obiective, și anume plaja focală 24-85mm. Sigma 24-70mm este un obiectiv extraordinar de sharp dacă nimerești o copie bună, iar combinația cu Nikon D300 este absolut perfectă.

În funcție de ce îmi iese în cale la un moment dat, eu am tendinta de a mă opri brusc, să schimb imediat obiectivul cu unul care se potrivește cel mai bine pentru scena respectivă, dar, de obicei, mă împart în ședințe foto specifice.

Consider că obiectivul 85mm f/1.8 nu trebuie să lipsească din trusa niciunui fotograf. Eu sunt îndrăgostit de el de la prima vedere și aș face poze numai cu el. Iată și câteva fotografii pe care am reușit să le fac umblând hai-hui, de dimineață și până seara, pe străzile Londrei pentru a surprinde viața de zi cu zi a londonezilor.

Aritectura Londrei nu este deloc de evitat, dimpotrivă, te va atrage foarte tare și te inspiră să faci fotografii care să încânte ochiul. Evident că nu ai cum să ratezi Big Ben-ul, clădirea Parlamentului, și London Eye, în care nu m-am urcat pentru că timpul de așteptare la coadă era foarte mare, iar bugetul meu era și așa limitat.

Se știe despre Londra că jumatate de an plouă, nu încontinuu, evident. Conform statisticilor, în jur de 156 de zile pe an plouă în Londra, și, după cum v-am spus la începutul articolului, eu am prins 3 zile cu soare și 2 cu ploaie. Ca un bun organizator, am făcut un efort și am încercat să fotografiez tot ce era mai important în zilele cu soare, iar restul am lăsat pentru zilele ploioase.

Am vrut să vizitez neapărat zona Greenwich, pentru a vedea Observatorul Roial, dar și pentru faptul că poți să mergi pe primul meridian, sau meridianul zero, ce trece chiar prin curtea observatorului. Este destul de ușor de ajuns în Greenwich din centrul Londrei, doar trebuie să iei trenul potrivit, care te va plimba cam 15-20 minute pe un traseu foarte pitoresc.

Și ce dacă ploua? Asta nu oprește un bun fotograf să facă cele mai dramatice poze, nu? Dacă îmi aduc bine aminte, telescopul din imaginea de mai sus nu funcționa, cel mai probabil din cauza unui „turist” răuvoitor care l-a blocat cu o monedă neadecvată. În ziua următoare a plouat din nou, așa că am decis să vizitez Palatul regal Buckingham.

Aici, pe lângă frumusețea naturii ce înconjoară palatul, am putut să fac poze la Victoria Memorial, un monument dedicat reginei Victoria. Statuia este aurie și e aflată fix în mijlocul locației, cu o fântână mare în jurul ei și alte mici statuete care mai de care interesante. Nu ai cum să o ratezi, pentru că toată lumea vrea să își facă selfie acolo, inclusiv eu.

Că să nu zic că am cărat trepiedul degeaba, cu o seară înainte să plec am decis să fac o sesiune de fotografie de noapte. Unde? Păi unde altundeva decât la Big Ben. Recunosc că am încercat să fac și în alte zone ale orașului, dar nu se compară nimic cu Big Ben, London Eye și Palatul Parlamentului reflectat în Tamisa, noaptea.

Mi-a plăcut Londra, chiar foarte mult, și în niciun caz nu am vizitat tot ce este de văzut acolo. Dar, pentru o primă experiență, sunt foarte multe mulțumit de rezultate. Echipamentul nu m-a dezamăgit nicio clipă, mai ales pe timpul ploii, și promit că voi continua experiența londoneză în cel mai scurt timp posibil. Cheers!

Lasă un răspuns