O săptămână la Viena!

Ce am făcut în tot acest timp de când nu am mai postat? Destule: am participat la diverse concursuri, unde am câștigat premiul întâi sau mi-au fost expuse fotografii la o expoziție, am făcut upgrade la camera foto, de la Nikon D40 la Nikon D80.

Am strâns bani pentru ce avea să fie prima mea ieșire din țara, totodată, primul zbor cu avionul. Având doar 3-4 perioade de câte o săptămâna concediu pe an, am decis ca, începând cu 2009, să vizitez cât mai multe țări. După ceva dezbateri cu colegii de la muncă și șefii, care mai fuseseră prin diverse părți ale Europei, am stabilit că Viena este locul ideal pentru a fotografia orice dorești.

Nu mai zburasem niciodată cu avionul, așa că emoțiile erau pe măsură. Dar nu-mi păsa, voiam să cuceresc lumea. 🙂 Nu știam nimic despre cum să îți cumperi un bilet de avion, ce companii aeriene sunt bune și nici cum să îți rezervi o cazare. Așadar, am început să întreb în stânga și în dreapta, atât la muncă, cât și prietenii.

O prietenă care mai zburase cu SkyEurope mi-a sugerat să merg cu ei pentru că este o companie low-cost, deci, avea să mă coste puțin biletul dus-întors București-Vienna. Fac o mică paranteză să va spun că, la doar câteva luni mai târziu după ce m-am întors din Viena, SkyEurope avea să își înceteze activitatea, în septembrie 2009.

Am făcut rezervarea de avion seară, iar a doua zi trebuia să caut și cazare. Șefii mei mi-au sugerat un site numit booking.com, așa că am intrat acolo și am găsit o cazare la un preț modest, pentru trei stele cu cât era catalogat hotelul. Câteva zile mai târziu, am descoperit că aveam nevoie și de pașaport, iar plecarea avea să fie peste doar câteva săptămâni, așa că am demarat imediat toate procedurile necesare.

În Viena urma să stau o săptămâna, timp în care voiam să vizitez cele mai importante atracții turistice, începând cu Catedrala Sf. Ștefan și Palatul Schönbrunn, și continuând cu parcul de distracții Prater, nouă Viena, Belvedere. Nu neapărat în această ordine, dar trebuia să le văd pe toate!

A venit și ziua decolării, emoțiile, repet, erau pe măsură. O parte din mine tremura de frică, o altă parte era extrem de entuziasmată de toată această experiență inedită. SkyEurope decola de pe aeroportul „Aurel Vlaicu”, care era extrem de mic, ca o sală de așteptări pentru autocare, aș zice. Nici nu știam cum trebuia să arate un aeroport, pentru că nu mai zburasem niciodată cu avionul.

Zborul a fost plăcut, dis-de-dimineață, fără evenimente interesante. Țin minte doar că am avut loc rezervat lângă aripa stânga, la care mă tot uităm cât de mult se mișcă în timpul zborului și cât de cârpită era. Dar nu-mi păsa, pe mine mă interesa doar să fac cele mai frumoase fotografii.

Am ajuns pe Vienna Internațional Airport! Se simțea deja că eram pe alte hotare, aeroporul din Viena era foarte mare, comparativ cu „Aurel Vlaicu”, și bine organizat, așa că la austrieci. Ne-au dus cu autocarele de la avion până în aeroportul propriu-zis, pentru verificările de rigoare, la vamă.

Eu eram foarte entuziasmat, nici nu vă puteți imagina, așa că am început să colind tot aeroportul pentru a îmi procura o hartă de turist a orașului Viena, alte documentații de care aveam nevoie, dar și pentru a căsca gura la diverse lucruri, ce erau de expuse la vânzare prin buticurile din aeroport. Voiam să iau și un mic-dejun, pentru că era deja ora 10-11 dimineața.

Nu mă grăbeam nicăieri, pentru că la hotel trebuia să ajung după ora 14. Problema era că de la aeroport și până în centrul Vienei trebuia luat un tren, iar eu habar nu aveam de unde se iau bilete și în ce tren să mă urc. Am avut noroc cu o domnișoară amabilă, care mi-a luat bilet de tren de la un automat și mi-a explicat unde trebuie să merg.

Țin minte că am stat destul de înghesuit în tren și nici nu știam unde trebuie să cobor. Evident că am întrebat lumea prin tren și cineva s-a oferit să îmi spună când ajungem în centrul orașului Viena. Cred că a durat cam 20 de minute toată călătoria cu acest tren, care era un fel de metrou de suprafață.

Eu având o memorie vizuală foarte bună, aveam să rețin tot, pe unde am trecut prima oară, dar e mai greu până descopăr toate locurile noi. Am ieșit de la metrou și țin minte că aveam cu mine atât rucsacul foto, cât și o geantă mare de voiaj, așa că, îmi era cam greu să fac poze.

Începusem iar să casc gura pe străzi și să mă bucur de ce văd. Era absolut superb! Țin minte că gura de metrou la care am coborât era chiar la parcul Burggarten, unde se găsește statuia lui Mozart, dar nu aveam să o văd atunci pentru că bagajul era foarte greu (să țin minte să iau mai puțin haine data viitoare) și eu căutam de zor hotelul.

Cu harta în mână, am întrebat o doamnă mai în vârstă dacă are habar unde este locația hotelului la care aveam să fiu cazat pentru o săptămână. Doamna a fost foarte amabilă, dar, din păcate, nu era din zonă. Oricum, am luat amândoi loc pe o bancă și am început să studiem harta cu atenție pentru a găsi locația. Din păcate, nu am reușit.

Așa că, până la urmă, m-am întors înapoi la stația de metrou și am întrebat vânzătoarele de bilete, care mi-au explicat că nu era deloc aproape locația hotelului. De, hotelurile ieftine nu erau nicidecum în centrul Vienei. Trebuia să merg destul cu metroul lor pentru a ajunge la destinație, chiar să schimb două linii.

Într-un final, am ajuns, chiar aproape de oră cazării. Spre surprinderea mea, erau și lucrători români la acel hotel, așa că ne-am înțeles de minune. În hol, aveau și câteva calculatoare cu internet gratuit pentru 20-30 de minute. Camera era foarte mică pentru un om mare, cât mine, dar era OK. Ce nu mi-a plăcut era că intră foarte multă lumina de pe hol în cameră noaptea, fiindcă ușa era ridicată vreo 2 cm de la sol (precauție în caz că e vreun incendiu).

Mi-am lăsat bagajele și am pornit la fotografiat.

 

Înarmat cu rucsacul foto, hartă, apă și ceva mâncare, am început să iau la pas fiecare colțisor al orașului și să descopăr Viena. Oricând m-aș întoarce acolo, aș ști perfect pe unde să merg și ce să vizitez fără să bâjbâi, sau să apelez la ajutorul localnicilor. Am făcut poze tuturor clădirile interesante ce îmi ieșeau în drum pe celebrul Ring Road (drum circular), unde am vizitat Muzeul de Istoria Artei (Kunsthistorisches Museum), Opera House, Muzeul de Istorie Naturală, Rathaus, Librăria Națională Austriacă (Austrian Național Library).

În ziua următoare, aveam să vizitez impresionantul Castel Schönbrunn, unde aveam să stau toată ziua, pentru că locația este imensă și include și o grădină botanică și Vienna Zoo. Iată și câteva fotografii de acolo!

Zilele următoare le-am dedicat vizitării Catedralei Sf. Ștefan – din păcate, era în renovare – și centrului orașului, inclusiv Karlskirche, Albertina, trezoreria imperială, clădirea parlamentului Austriac, clădirea secesiunii. Sunt atât de multe de văzut în Viena, că îți trebuie cel puțin o lună de stat pentru a le descoperi pe toate. Așa că eu trebuia să fiu foarte organizat și să împart tot ce era mai important de văzut pe cât mai puține zile.

Urmatoarea zi am dedicat-o vizitarii Noii Viene sau New Vienna („Viennese Newtown”), unde, pentru a ajunge, trebuia traversat un pod imens peste Dunare, numit Brigittenauer Brücke. Acolo aveam sa vad o arhitectura moderna, cladiri de birouri si Danube Tower sau Donauturm, de unde am si facut cateva panorame superbe. Noua Viena mi s-a parut foarte pustie in comparatie cu vechiul oras, dar m-am bucurat pentru ca am putut face poze in voie.

Excursia a continuat a doua zi cu o plimbare lejera spre parcul de distractii Prater, unde nu am reusit sa ma dau in niciuna din atractiile parcului pentru ca nu pot sa zic ca mi s-a parut interesante; nici nu sunt atras de acest gen de divertisment destinat mai mult celor mici.

Am făcut peste 200 de fotografii în Viena și pot să spune că a fost o locație plină de atracții turistice. Atât de multe că am lăsat câteva și pentru ziua plecării, chiar dacă aveam cu mine geanta mare de voiaj. În ultima zi, am vizitat Palatul Belvedere, pe care cu greu l-am găsit – de fapt, era chiar în buricul târgului. Un grup de turiști români chiar coborau dintr-un autocar, să îl viziteze. Din Belvedere mi-am și luat rămas-bun de la Viena.

 

Lasă un răspuns