Revelion în Larnaca, Cipru

Pentru că m-am plictisit să îmi petrec revelionul acasă sau pe la prieteni, am decis ca, începând cu acest an, să vizitez câte un nou oraș, evident în altă țară.

Poate că pe unii dintre voi această decizie a mea vă va lăsa rece, sau o să râdeți cu gura până la urechi, dar eu așa simt. Simt nevoia de o schimbare radicală și cred că a serba revelionul în altă parte decât în propria-ți casă nu este nimic nou pentru nimeni. Fiind o vreme așa urâtă în România în această perioadă a anului, am zis să aleg o țară ceva mai caldă.

Unde să fie, unde să fie?! Păi, Larnaca, în Cipru (Republic of Cyprus). De ce? In primul rând pentru că sună exotic și pe urmă pentru că este considerabil mai cald decât la noi, cu cel puțin 15 grade Celsius în plus, fiind situată în sudul Europei. Nu în ultimul rând, pentru că, după o cercetare mai amănunțită pe Internet, am descoperit că este un loc care chiar merită văzut cel puțin o dată în viată.

Acum o să vă întrebați de ce merită să vezi Larnaca. O să vă răspund că pe mine m-a atras faptul că este o insulă în Marea Mediterană Orientală. De asemenea, m-a încântat ideea de a vedea Biserica Sfântul Lazăr ce adăpostește mormântul lui Lazăr și ocazia unică de a fotografia pasările flamingo, ce poposesc pe lacurile sărate de acolo în fiecare an pe perioada iernii. Grozav, nu-i așa?

Chiar este! Nici nu am stat prea mult pe gânduri, așa că imediat mi-am cumpărat un bilet de avion dus-întors cu compania Tarom, sunt singurii care zboară în Larnaca, și am facut o rezervare la un hotel chiar în centrul orașului. Larnaca e foarte mic ca oraș, iar hotelurile bune le cam numeri pe degetele de la o mână.

Nu am vrut să mă cazez la un hotel de 4 stele din motive evidente de buget redus, dar nu am avut de ales pentru că, aparent, restul hotelurilor din zonă erau ocupate, iar prețul a fost oricum foarte scăzut față de cele de 3 stele (poate am avut eu noroc să prind o perioadă cu reduceri?)

Am învățat o chestie înainte de a zbura într-un nou oraș sau tară, și anume să mă uit pe YouTube la clipuri video făcute de oameni care au aterizat/decolat acolo cu diverse companii aeriene. Pentru Larnaca am gasit un video făcut de cineva care a zburat cu Thomas Cook și mi-a plăcut faptul că aterizarea este mai specială decât în alte părți (căutați și o să vedeți despre ce vorbesc).

Ca echipament foto, am luat cu mine celebrul și deja sfântul Nikon D300, însoțit de obiectivele Sigma 24-70mm f/2.8, Nikon 85mm f/1.8, si evident Tokina 12-24mm f/4. Dacă tot vorbim de obiceiuri noi, am zis să încerc ceva inedit în această călătorie, asa că majoritatea fotografiilor le-am făcut cu Sigma 24-70mm.

A venit și ziua plecării, pe 30 decembrie. Zborul a fost pe timp de noapte și a durat aproximativ 2 ore. Deci, un zbor ușor și plăcut, dar fiind noapte nu am avut șansa să văd aterizarea aceea speciala de care vă vorbeam mai devreme ( Tarom zboară numai pe timp de noapte în Larnaca, cel puțin momentan). Asta e, nu e mare pierdere.

Am ajuns în Larnaca după miezul nopții, aproape de ora 1, așadar, singurul mijloc de transport a fost taxiul, care m-a plimbat fix 5 minute până la hotel cu o muzică foarte exotică la bord. I-am lăsat 10 euro, deși a costat cam vreo 6-7 parcă, în ciuda faptului ca nu prea se deranjau să mă ducă și pe mine până în centrul orașului (aruncau mâța de la unul la altul, până s-a hotărât unul din ei sa mă ia).

Surpriza serii a fost că hotelul era situat chiar lângă Biserica Sfântul Lazăr, asa că, primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am cazat și am lăsat bagajele în cameră a fost să mă echipez cu camera foto și să ies la câteva fotografii de noapte. Trebuie să vă mai zic că la recepție am fost surprins întâmpinat de o domnișoara de origine română (a 2-a surpriză a serii). Interesant, nu?

M-am mai plimbat eu nițel pe acolo, dar neștiind locul, nu m-am aventurat prea departe. Puțin până la plajă, care era situată la doar doua minute de mers pe jos de la hotel, și fuga înapoi în camera de hotel, pentru că era deja cam 2 noaptea, iar eu eram obosit după drum, a 2-a zi, pe 31 decembrie mai precis, urmând oricum o tura foto în Larnaca dintr-un capăt în altul, iar seara foto de noapte cu artificii.

După cum vedeți am avut noroc de o zi atât de caldă (cam 19-20 de grade Celsius cu) și frumoasă, că nici în ziua de azi nu îmi vine să cred. A fost un sfârșit de an de vis, cum nici nu mi-aș fi imaginat vreodată! Așa să tot petreci revelionul, nu? Dar mai aveam de stat încă 3 zile în Larnaca și urma să vizitez restul orașului, lacurile sărate și pasările flamingo.

Cum eu nu sunt un petrecăreț de fire, m-am culcat la scurt timp după ce am făcut fotografiile cu artificii pe care le vedeți de mai sus și dis-de-dimineață am luat-o la pas când lumea încă dormea. Nu îmi aduc aminte să fie mijloace de transport în Larnaca, așa că trebuie să vă obișnuiți cu mersul pe jos acolo.

Cam în aproximativ 30-40 de minute din centrul orașului se ajunge la Moscheea lui Umm Haram și apeductul Kamares, două obiective foarte importante pe care trebuie să le fotografiați, situate chiar în jurul lacului sărat unde pasările flamingo poposesc iarnă de iarnă. Merită un tur foto complet această zonă, asa cum am făcut și eu, chiar dacă îți ia cam 3-4 ore în total.

Mare atenție cu ce sunteți încălțați, pentru că, imediat cum ajungeți la lacul sărat și o să vreți să vă apropiați de păsări să le faceți oarece fotografii, nu o să puteți dacă sunteți în adidași, așa cum am fost eu, pentru că zona este foarte mlăștinoasă. Eu vă recomand să aveți cu voi cizme de cauciuc în rucsac dacă chiar vreți să pozați pasările flamingo în cele mai frumoase ipostaze. Tot ce am reușit eu să fac este asta (este un crop, poza a fost făcuta mult mai de departe).

Nu este cine știe ce, dar decât deloc, tot e ceva (poate reușesc să fotografiez ceva mult mai frumos data viitoare, când revin în Larnaca, tot de revelion, evident). Oricum, fiind dimineața, lacul era ca o oglindă, așa că măcar m-am ales cu câteva panorame superbe, sunt sigur că or să vă placă la nebunie.

Wikipedia zice că aceste lacuri sărate de la marginea orașului Larnaca, 4 la număr din care 3 interconectate, ascund cam 85 de specii de pasări de apă. Drumeția spre Moscheea lui Umm Haram a continuat cu o vizită la apeductul Kamares, ce este situat în aproprierea vechiul drum către Limassol. Foarte important de reținut faptul că  a sa construcție a început în anul 1747.

Drumul spre moschee a continuat printr-un orășel ce părea recent construit, cu blocuri noi, de 4 etaje. La un moment dat, am descoperit că este foarte mult de mers pană la moschee și automat înapoi pe drumul principal ce avea să mă ducă înapoi în centrul orașului, așa că am decis să o iau pe o scurtătură, pe un deal plin de bălării.

Mare greșeală, pentru că am dat de o cocioabă unde aparent locuia cineva și avea 2 câini mari, negri, care ar fi înspăimântat pe oricine într-o clipită. Fiind pe terenul lor, vă imaginați că am înghețat instant. Am zis să nu fug, că asta e cel mai rău! Ei oricum veniseră imediat înspre mine, dar eu m-am făcut că îi ignor și că vorbesc ceva acolo, doar ca să îi distrag, timp în care mă tot îndepărtam încet prin bălăriile care îmi ajungeau până la brâu.

Nu știu dacă am avut eu din nou un mare noroc chior, sau a funcționat treaba cu vorbitul frumos, dar câinii respectivi nu au avansat înspre mine, nici nu m-au lătrat și m-au lăsat să îmi văd de drum. Chiar era o scurtătura, că în doar câteva minute am salvat probabil peste o oră de mers pe jos, dacă nu și mai mult, dar nu recomand nimănui să o ia pe acel deal. Imediat ce am coborât de pe el am dat de acest palmier.

Aceasta fiind vederea exact din partea opusă a celei de unde am făcut poza de mai sus cu acel flamigo. Imediat se ajunge la moschee, dar nu prea am avut niciun unghi interesant din care să o prind, și eram oricum speriat de pățania cu câinii, deja îmi pierise tot cheful. Ajuns înapoi de unde am pornit în acesta mică drumeție la marginea orașului Larnaca, m-am ales cu o această panoramă.

După cum se poate vedea, lacul sărat nu este deloc adânc. Imediat după ce am făcut această poză, vremea s-a stricat brusc și a început un vânt care te lua pe sus. Așadar, m-am întors înapoi la hotel unde aveam să îmi petrec restul zilei odihnindu-mă și savurând o delicioasă porție de lasagna într-unul din micile restaurante din centru.

In cea de-a treia zi, vremea a fost din nou frumoasă și coincidea cu planul meu de a vizita o altă parte a orașului Larnaca. Am mers pe lângă plajă până aproape de capătul ei, pentru a descoperi locuri noi. Multe restaurante o să vedeți pe drum, dar și un mic port unde sunt ancorate o grămada de bărci de pescari, care mai de care mai colorate. Marea, oricum, o să vă atragă cel mai mult, sunt sigur!

In ultima zi, vremea a fost morocănoasă, deci, am preferat să stau în hotel pană la ora 12, când trebuia să eliberez camera. Mi-am învățat lecția din excursiile în Viena și Londra, așa că de data asta nu m-am mai încărcat cu haine cât să nu le pot duce. Avionul avea să decoleze abia la ora 21, iar eu am luat-o pe jos spre aeroport, sperând că mai fac ceva poze.

Nu a fost să fie, vremea nu a mai ținut cu mine. Oricum, eram foarte mulțumit de ce realizasem în cele 3 zile și un pic cât am stat în Larnaca, plus că aveam la mine o mică geantă de voiaj cumpărată din Londra. Până la decolare urma să aștept cam 9 ore, așadar, mi-am ocupat timpul în aeroport citind o carte de Agatha Christie, cap coadă. Voi cum v-ați petrecut revelionul?

Lasă un răspuns