De Rusalii, în Sinaia, pe jos, din Comarnic

Nu mă puteam opri acum.

La nici o saptămână de la excursia de o zi în Bușteni, urma să am liber, pentru prima oara, de sărbătoarea de Rusalii, care la români se sărbatorește în a 8-a duminică după Paște.

Luni nu urma să lucrez, așa că mi-am luat repede rucsacul foto în spate și pe-aci ți-e drumul. Destinația? Sinaia! Era o zi superbă, deci, fuga la gară!

În tren, totul bine și frumos până să ajungem la Comarnic, de unde trenul nu mai voia să plece. După mai bine de 30 de minute de stat în vagon pe căldura aia, am decis să o iau pe jos spre Sinaia.

Și bine am făcut, pentru că urma să fac niște peisaje cum nu mulți au fotografiat. Am uitat să zic că colecția mea de obiective foto s-a înmulțit de la ultima călătorie cu un 50mm f/1.8 de la Nikon.

Începeam deja să fiu pasionat de bokeh, știți voi, efectul acela optic oferit de unele lentile foto (scumpe în general) când diafragma este cât mai mare, o tehnică în general folosită pentru portrete, dar și pentru fotografia de produs.

De la Comarnic la Sinaia trenul face cam 20 de minute maxim, dar mie mi-a luat  vreo 2 ore pe jos să ajung acolo. Dar nu-i bai, mi-a făcut mare placere și am capturat multe poze frumoase pe care nu le-aș fi făcut dacă mergeam cu trenul direct în Sinaia.

 

 

În Sinaia, aveam să urc la cota 1400, ca să fac niște panorame mișto. Eram deja destul de obosit de pe drum, așa că întâi am mâncat ceva și am baut niște apă, că la cât de cald era afară vă imaginați că eram mort de sete după 2 ore de mers pe marginea drumului.

Drumul până la telecabină nu e lung, cam 15-20 de minute de urcuș susținut, ceea ce pentru mine nu a fost chiar usor, dar am rezistat cu brio și chiar am găsit apă de la izvor pe drum ca să îmi umplu sticla.

Aparent, telecabina nu urca până la cota 2000 în ziua aia, era deja prea târziu la ora la care am ajuns eu, așa că am urcat la cota 1400. Lume multă acolo, dar am găsit și eu un colț să fac câteva peisaje. Sper să vă placă!

Lasă un răspuns