Prima mea călătorie

Așa a început totul, în 2007, toamna.

Aceasta a fost prima mea ieșire din București. Da, știu, sunt un geek, îndrăgostit de calculatoare și jocuri, filme, etc. Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut niciodată fotografia. Nici nu-mi aduc aminte cum l-am întâlnit pe Mihai Trandafir, dar mi-a făcut mare plăcere să discut cu el despre fotografie, și, evident, să învăț multe lucruri noi.

În acea seară el pleca spre Cluj, iar eu eram atât de entuziasmat să descopăr locuri noi, încât am decis să iau rapid cu mine un mic bagaj, un aparat foto compact (săpunieră, da!) pe care l-am cumpărat în drum spre gară, în cea mai mare grabă, pentru că pierdeam trenul, noroc că magazinul era chiar lângă stația de metrou.

Ajuns în gară, Mihai începuse deja să fie îngrijorat, poate puțin supărat de întârzierea mea, dar avea să fie încântat (probabil că nu mai putea de râs în sinea lui) de noua mea achiziție în timpul călătoriei. M-a trimis la casa de bilete, de unde mi-am luat un dus-întors spre Sighișoara (tot la sugestia lui, pentru că era mai ieftin). Fuga, fuga spre peron, ne-am urcat într-o mare grabă, că nici nu îmi aduc aminte prea multe detalii. Știu doar că vagonul era, ca de obicei, plin până la refuz, deși era noapte.

Da, am uitat complet de acest aspect, am călătorit noaptea. De ce? Nu știu, pentru simplul fapt că atunci a vrut Mihai să se ducă la Cluj, iar eu doar am profitat de compania lui. Probabil că nu o să vă vina să credeți, dar nici nu îmi aranjasem cazarea pentru câte zile aveam să stau în Sighișoara. Nebunie curată, nu? Exact. Pe tren, ne amuzam și lăudam cu „sculele” foto. Mihai avea un Nikon pe crop, era cam antic, dar nu se compara cu săpunieră mea marca Aztec.

Când i-am spus lui Mihai că eu nici nu am cazare, mi-a zis să sun repede la o pensiune din zonă, Joker, pe care o găsisem pe Internet înainte să plec, dar nu am avut timp să fac rezervare. Cred că era cam în jur de ora 22 când am sunat la pensiune, unde gazda foarte amabilă mi-a spus că mă așteaptă la orice oră ajung. Drumul de la București până la Sighișoara cu accelerat dura aproximativ 7 ore, iar eu aveam să ajung la destinație un pic după ora 12.

Am ajuns și în Sighișoara. Luându-mi la revedere de la Mihai, mi-am văzut de drum. Dar încotro mergeam nu știu, pentru că habar nu aveam unde era situată pensiunea Joker. Știam strada și numărul, dar cum nu mai fusesem acolo niciodată, am început să întreb lumea. Toți îmi spuneau că trebuie să trec podul, pe urmă să tai centrul orașului și am ajuns. Care pod? Eram total pe dinafară și, cum era trecut de 12 noaptea, cam greu cu orientarea în spațiu.

Bâjbâind eu pe acolo ca orbeții, am dat de o secție de poliție, unde domnii de acolo mi-au explicat mai detaliat pe unde să o iau ca să ajung la pensiune. Zis și făcut, urmând instrucțiunile domnilor polițiști, care au fost chiar un pic amuzați de prezența mea de călător începător, am ajuns și la Joker, în jurul orei 1 noaptea. Gazda mă aștepta în poartă, dar nu știu cât ar mai fi rezistat, pentru că eu am întârziat cam o oră. M-am cazat, totul bine și frumos.

Era weekend, așa că am stat doar 2 zile, de vineri seara până duminică. Două zile superbe, în care am descoperit că îmi place la nebunie să fac poze, să captez peisaje superbe, bogate în nori pufoși și albi. Țin minte că era un soare foarte interesant acolo în Sighișoara, probabil fiindcă e situată în mijlocul țării. Din păcate, am fost destul de dezamăgit de pozele făcute, pe care nici nu le mai am, dar a fost o experiență unică, o adevărata aventură care avea să dea startul multor altora.

Câteva luni mai târziu, m-am întors în Sighișoara, tot la Joker, dar cu un DSLR. Delectează-te, și nu uita să ne spui despre prima ta călătorie 🙂

Lasă un răspuns