Cu cortul pe munte: Zărnești – Prăpăstiile Zărneştilor – Cabana Curmătura

Nu am mai fost de ceva vreme cu cortul și tare ne era dor de o mică aventură de sfârșit de săptămână, la munte. Unde să mergem, unde să mergem…?! După ceva căutări pe Internet, am decis să facem o drumeție spre Cabana Curmătura (1470 m), trecând evident prin inima Parcului Național Piatra Craiului.

Cu câteva zile înainte de plecare, ne-am ocupat de echipament –  chiar dacă stai o singură noapte pe munte, trebuie să ai la tine câteva lucruri importante, ce nouă ne lipseau din recuzită. De exemplu, niște frontale bune, o lampă pentru cort, bețe de drumeții și alte câteva mărunțișuri, cum ar fi bidoane pentru apă și o busolă (nu se știe niciodată).

În seara de dinaintea plecării am pregătit rucsacurile cu tot ce am considerat noi că avem nevoie pentru două zile pline pe munte: sacii de dormit, câteva bluze de schimb (avea sa fie o zi dogoritoare, oricum), șosete de schimb, cortul, plasturi – în caz că bocancii ne făceau răni (ceea ce s-a și întâmplat), bidoanele pentru apă, baterie externă pentru telefoane, batoane nutritive, izopren, perne gonflabile.

Am plecat sâmbăta dimineață foarte devreme. La 6 fix, trenul IR 1745 (48 lei dus/persoana) avea să plece spre Brașov, unde a fost și primul nostru popas pentru a ne aproviziona cu apă și câte ceva de mâncare (niște conserve și pâine). În jurul orei 8:40 am ajuns în gara Brașov, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne luam bilete pentru trenul RegioTrans (cu destinația Zărneșt)i ce avea să plece din Brașov la ora 09:25.

Am avut noroc că era deschis magazinul Billa din incinta mallului Unirea Shopping Center Brașov. Cu ochii pe ceas tot timpul, am cumpărat tot ce voiam, am pus apa în bidoane și ne-am întors repede pe peron. Practic, nu am avut la dispoziție decât 30-40 de minute, iar micul dejun l-am luat pe tren spre Zărnești, tren ce avea să facă fix 40 de minute până la destinație.

Pe la ora 10 am ajuns în Zărnești, capăt de line pentru RegioTrans. Ne-am bucurat nițel de peisaj și de munții ce se zăreau în depărtare, ne-am pregătit cu bandane UV pentru a ne apăra de soarele puternic și am verificat GPS-ul de pe telefon ca să vedem direcția pe unde trebuia să o luam spre centrul Zărneștului, deoarece nu am mai fost pe-acolo niciodată.

După vreo 15-20 de minute de mers, am ajuns în centru, unde am luat iar niște apă pentru restul drumului. Era deja extrem de cald, iar apa era singurul lucru care ne ținea activi. Dacă până atunci drumul o ținuse drept, avea să fie apoi ceva mai întortocheat, pe niște străduțe dosnice, dar GPS-ul ne-a orientat foarte bine și am ajuns la intrarea în Parcul Național Piatra Craiului.

Trebuia să ajungem la Fântâna lui Botorog, de unde încep două trasee separate care duc la Cabana Curmătura, iar drumul forestier plin de colb și pietriș nu a fost deloc o experienta plăcută, deoarece toți veneau pe acolo cu mașinile, în cea mai mare viteză, de parcă nu mai apucau ziua de mâine, fără să le pese de cei care mergeau pe jos sau cu bicicleta.

Ajunși la Fântâna lui Botorog, am luat-o întâi pe traseul bandă galbenă, direct prin pădure, dar după vreo câteva minute am realizat că nu acesta este drumul pe care voiam să mergem, pentru că noi am vrut să trecem prin Prăpăstiile Zărneştilor, un loc extraordinar ce merită văzut măcar o dată în viață.

Pereții verticali din calcar, cu înălțimi de până la 200 de metri te lasă fără grai. Atât Ana, cât și eu am fost plăcut impresionați de acești giganți de cremene. Evident că făceam fotografii la fiecare pas și am uitat complet de drumul forestier și de mojici. Suntem și acum fascinați de Prăpăstii. Am uitat să menționăm faptul că a trebuit să plătim o taxă de 10 lei la intrare.

Locul era deja împânzit de alpiniști ce încercau să-și doboare propriile recorduri de cățărare, sau pur și simplu se antrenau. Recomandăm acest traseu indiferent că ești novice pe munte, sau ai ceva experiență, mai ales dacă vremea este frumoasa și ești pasionat de fotografie, ca noi. După vreo 40-50 de minute de mers am ajuns la o bifurcație, iar drumul spre Cabana Curmătura se face în dreapta.

Este destul de ascunsă și foarte îngustă poteca (cam jumătate de metru) din partea dreaptă a drumului, urmând marcajul bandă albastră. După câțiva metri de mers pe aceasta potecă îngustă, de o singură persoană, intri direct în pădure, dar urcușul este destul de ușor la început și ceva mai greu ulterior; în vreo 30 de minute încep să se întrevadă crestele Piatrei Craiului.

Tot ce trebuie să faci este să urmărești marcajul bandă albastră de pe copaci, iar la un moment dat dai chiar de marcaje ce îți indică direcția și în cât timp ajungi la Cabana Curmătura. Eu eram deja destul de obosit din cauza cortului ce cântărește cam 3kg, dar peisajul frumos ce mi se deschidea înaintea ochilor mă făcea să uit și să mă concentrez mai departe pe fotografie.

Am ajuns! Era deja ora prânzului, că tare ne era foame, iar lumea ajunsă acolo înaintea noastră făcuse deja coadă la mâncare. Bidoanele pentru apă erau de mult timp goale, așa că ne-am făcut plinul la o cișmea rudimentară cu apă cristalină, răcoroasă, ce cobora din munte (unii pe acolo îi făceau reclamă negativă, ca să cumperi apă îmbuteliată la preț dublu).

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la cabană a fost să instalăm cortul, pentru că încă erau ceva locuri libere și aveam de unde alege unul bun. Am plătit 15 lei taxa de campare la cabană și ne-am așezat la masă. După ce am mâncat ne-am odihnit, am făcut câteva fotografii prin jur, până la apus, atât cu corturile frumoase din jurul nostru, cât și cu câinele uriaș, un St. Bernard ce păzea cabana.

Încet, încet, soarele începea să apună, iar noi nu puteam să ne bucuram mai mult de vremea frumoasă și aerul curat de munte. Pe la ora 20 am căzut lați după așa o zi plină, dar ce, puteam noi să dormim liniștiți? Nu! Pentru că un grup de cheflii cu chitare s-au apucat să cânte și să urle până în jurul orei 3 noaptea. Nu mai zic că ne și luminau cortul cu frontale, din când în când.

Ne-a mirat faptul că nimeni nu a zis nimic. Am zis că poate încercau să țină urșii departe de cabană… sau pur și simplu am avut noi ghinion să dăm de ei în seara aia, cine știe… În concluzie, am dormit chinuit, câteva ore, până pe la vreo 6:30-7:00 dimineața. Pe mine m-a lovit o foame mare, așa că am terminat o parte din mâncare, iar Ana, când s-a trezit, ce a mai rămas, asta și ca să ușurăm nițel rucsacurile.

Aveam tren de întoarcere din gara Zărnești în Brașov la ora 12:55, așa că am început să strângem cortul și să ne pregătim de drum. Nu avea rost să mai stam acolo oricum, că noi voiam să ne bucuram de vremea bună și de soarele ce tocmai răsărea de peste munți, numai bun pentru a face ceva fotografii. Cam pe la ora 8 și ceva mi-am recuperat cartea de identitate de la cabană și pe-aici ți-e drumul.

Și ce drum, pentru că ne-am întors pe traseul celălalt, pe care am observat că mulți îl preferă la urcarea spre Cabana Curmătura, cel mai probabil pentru a nu plăti taxa de 10 lei/persoana intrare în Parcul Național Piatra Craiului. Poteca de coborâre de pe munte se face în partea dreaptă a cabanei, dar nu ai cum să o ratezi pentru că sunt indicatoare care îți arată inclusiv timpul aproximativ în care ajungi în Zărnești.

Trebuie urmat marcajul bandă galbenă, iar drumul te duce prin Poiana Zănoaga (1324 m). Odată ce am ieșit din pădure, am fost din nou plăcut impresionați de peisajul pitoresc, iar vremea era perfectă. Vacile erau deja la păscut, iar turiștii începeau, încet încet, să apară și ei, obosiți deja după atâta urcuș (deh, dacă nu au vrut să o ia prin Prăpăstii).

Drumul prin poiană este superb și te duce direct în pădure, pe unde se face coborârea foarte abruptă până la Fântâna lui Botorog. Pe drum trebuie să ai mare grijă să nu te împiedici de rădăcinile copacilor sau de pietre și mai ales la marcaj, pentru că noi l-am ratat la un moment dat și apărea numai banda roșie pe copaci. Noroc că nu am mers mult și ne-a luat vreo 5 minute să ne întoarcem pe traseul inițial.

Din ce în ce mai multi turiști își făceau prezenta, aproape la fiecare 2-3 minute salutam pe cineva, că așa e pe la noi tradiția. Drumul devenea din ce în ce mai abrupt și trebuia să coborâm foarte încet, cu mare băgare de seamă pe unde călcăm. Într-un final, am ajuns însetați la celebra fântâna, unde am poposit timp de câteva minute bune pentru a bea apă și a ne umple bidoanele.

La ora 10 și ceva era plin de mașini. Știam deja ce urma să ne aștepte: drumul forestier… Am ieșit cam prăfuiti și un pic iritați din povestea asta. Ne-am mai oprit din când în când să mai facem câte o poză pe ici, pe colo, mai un pârâu, mai o căpiță de fân sau un peisaj pitoresc.

Din fericire, nu ne vom mai întoarce aici pe acel drum forestier. Dacă vom dori vreodată să mai vizitam Prăpăstiile Zărneștilor, cu siguranță, vom urma alt traseu. Menționăm faptul că toate fotografiile au fost făcute cu al meu iPhone 6 si editate cu Adobe Photoshop Express. Drum bun vă dorim și distracție plăcută!

Lasă un răspuns